Nașterea este un moment unic și profund transformator în viața unei femei. Fiecare poveste de naștere este diferită, iar pentru unele mame, nașterea prin cezariană devine o parte esențială a acestei călătorii.
Deși este o intervenție chirurgicală majoră, cezariana reprezintă adesea cea mai sigură opțiune pentru mamă sau copil în anumite circumstanțe.
Așa a fost și în cazul meu.
Deși m-am pregătit aproape toată sarcina pentru o naștere naturală, am citit cărți, am fost la cursuri de puericultură, de naștere naturală, toate planurile mele s-au schimbat în urma morfologiei de trimestrul II, în care am aflat că placenta mea avea deja gradul III.
În mod normal, placenta ajunge la gradul III undeva în ultimele săptămâni de sarcină, însă, cu cât îmbătrânește mai repede, cu atât există mai multe riscuri pentru bebeluș – unul dintre cele mai importante este acela că nu mai este hrănit cum trebuie, lucru care, în timp, duce la o suferință fetală, în termeni medicali.
Recunosc că am fost destul de îngrijorată când am auzit și am citit mai multe despre ce înseamnă placenta îmbătrânită, însă îi mulțumesc medicului meu, care a fost mereu alături de mine și care m-a asigurat că totul o să fie bine.
Am început să fac niște injecții care să ajute, să merg la ecografii mai des, să fiu mai atentă la mișcările bebelușului și să nu mai citesc nimic pe internet. Doar să am încredere în corpul meu că va face tot posibilul să duc sarcina cât mai aproape de termen.
Ca o mică paranteză, când am fost la cursul de naștere naturală, doamna care ținea cursul m-a întrebat dacă m-am înscris și la cursul de naștere prin cezariană. Foarte sigură pe mine, i-am răspuns că nu: “O să nasc natural, nu am de ce să merg și la acel curs.”
În seara aia, am primit un sfat care urma să mă “salveze”. Doamna era asistent medical la o maternitate din Ploiești și mi-a povestit cum mame ajunse în sala de naștere, deși medicii recomandau cezariana, refuzau doar pentru că nu erau pregătite psihic și considerau că nu sunt suficient de bune sau că nu au făcut ce trebuie. Refuz care le punea în pericol atât pe ele, cât și pe bebeluși. Medicii trebuiau să le convingă că cezariana era cea mai sigură variantă și că, uneori, nașterea naturală nu este posibilă. De cele mai multe ori, pentru ele recuperarea era mult mai grea.
Când am aflat despre placentă, mi-am amintit ce mi-a povestit doamna în seara cursului. Asta m-a făcut să înțeleg că nu eu am greșit cu ceva, corpul meu așa a reacționat la sarcină, că nașterea prin cezariană este varianta cea mai bună pentru mine și pentru bebe și că, dacă nu nasc natural, nu înseamnă că nu o să fiu o mamă bună.
În dimineața de Crăciun, pe 25 Decembrie 2022, am fost cu Andrei la spital, la camera de gardă, pentru monitorizare. Țin minte și acum fața doamnei de acolo care m-a rugat să mă mai mișc puțin, pentru că bebelușul nu prea se mișca cum trebuie și, poate, dormea – ar trebui să îl trezesc într-un fel.
Apoi a venit medicul de gardă pentru o ecografie și mi-a sugerat că cel mai bine ar fi să fac cezariană, mai ales că aveam aproape 39 de săptămâni.
Când am ieșit de acolo, m-a sunat și doamna doctor, care vorbise deja cu medicii de gardă, și mi-a spus că ori merg din 24 în 24 de ore la monitorizare, ori ne vedem pe 27 la spital și îl cunoaștem împreună pe bebe.
Am ales varianta asta. Am plecat de acolo cu Andrei fără să spun nimic. Nu eram speriată, doar emoționată, știind că peste două zile mă întorc să am parte de cea mai emoționantă întâlnire – cea cu bebelușul pe care îl așteptam de atâta timp.
Iubesc Crăciunul și toată luna Decembrie, ador să ascult colinde și acum aveam un motiv în plus de bucurie: luna Decembrie ne aducea un cadou special. Am petrecut zilele de 25 și 26 cu familia, ne-am plimbat mult prin oraș, ne-am uitat la filme și am încercat să dorm.
În seara de 26 spre 27, nu am putut să dorm. M-am dat jos din pat la 6, mi-am făcut baie, m-am pregătit și am plecat spre maternitate, amândoi la fel de emoționați.
După internare, o doamnă drăguță ne-a condus într-un salon (Andrei a fost și el “cazat” în spital cu mine), apoi în maxim 30 de minute o altă doamnă a venit pentru a mă duce în sala de așteptare, apoi în sala de naștere.
În sala de așteptare a venit medicul anestezist care mi-a montat branula. A venit și doamna doctor, care a mai stat puțin cu mine la povești, apoi am mers în sala de nașteri. După ce mi-a fost făcută epidurala, nu știu exact cât a trecut, foarte puțin, până când l-am auzit pe Tudor plângând pentru prima dată.
Pe 27 Decembrie, la 12:53 am născut un băiețel perfect sănătos, de nota 10.
În tot timpul operației, o asistentă m-a mângâiat mereu pe mână și pe păr, iar doamna doctor a vorbit mereu cu mine și mi-a povestit fiecare pas pe care îl făcea. Asta a făcut totul mult mai ușor.
Cred că a durat 40 de minute totul, apoi am fost dusă imediat în salon, unde mă aștepta Andrei, iar în câteva minute l-au adus și pe Tudor, pe care l-au pus imediat în brațele mele și nu l-au mai luat decât pentru măsurători sau pentru a sta la lampă.
În prima seară, am avut nevoie doar de o doză de calmant. Durerea nu era mare, suportabilă chiar, dar nu voiam să fie mai rău, așa că am sunat și am cerut să mi se facă o doză de calmant. Apoi am adormit imediat.
A doua zi a venit o asistentă drăguță care m-a ajutat să mă dau jos din pat, să mă mișc puțin prin salon. M-a ajutat mult să mă ridic și să fac mișcare, deși simțeam că mă ține ceva. Durerea nu era mare, mă puteam mișca ușor, ba chiar m-am plimbat și pe hol.
A ajutat mult faptul că Andrei a stat cu mine. Am vorbit, ne-am uitat la un film, îl mai priveam pe Tudor, îl țineam în brațe. Eram o familie și nimic nu mai conta.
Recuperarea a fost una ușoară. La o săptămână, când am fost să scot firele, mă mișcam normal, puteam să urc scări fără probleme. După o lună eram recuperată în totalitate.
Nașterea prin cezariană nu m-a împiedicat să îl țin pe Tudor în brațe încă din maternitate sau să îl alăptez.
Pe 30 Decembrie ne-am externat, iar pe 31 Decembrie am ieșit la prima plimbare în 3. De atunci, am ieșit în fiecare zi afară – indiferent dacă afară ningea, ploua sau era soare.
Peste câteva luni urmează să trec iar prin experiența asta, de data asta mult mai relaxată, dar am ales să povestesc experiența nașterii mele prin cezariană pentru că am citit multe articole înainte de a merge la spital, am întrebat toate prietenele cum a fost pentru ele experiența asta și recunosc că nu am auzit mereu povești încurajatoare.
Este adevărat că experiența nașterii este diferită pentru fiecare în parte, dar cred mult că important este cum îți propui să fie, cum îți imaginezi și cum visezi.
Indiferent de modul în care un copil vine pe lume, esențial este ca mama și copilul să fie sănătoși și în siguranță. Nașterea prin cezariană este o opțiune medicală importantă, care a salvat nenumărate vieți și a oferit soluții în situații complexe.
Este normal ca fiecare mamă să aibă propriile sentimente legate de experiența nașterii, iar acceptarea și validarea acestora sunt pași importanți în procesul de vindecare emoțională și fizică.
În cele din urmă, povestea fiecărei nașteri este despre iubire, curaj și începuturi noi – iar acestea sunt lucrurile care contează cel mai mult.
Cum a fost pentru tine experiența nașterii?
