Înțărcarea este un moment unic și emoționant atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Pentru mine si Tudor, această etapă a venit la doi ani și două săptămâni, când am simțit că este momentul potrivit să facem această tranziție împreună. Eu fiind deja însărcinată în 21 de săptamani.
A fost un proces plin de emoții din ambele părți, dar și foarte împlinitor.
În acest articol, vreau să povestesc despre cum l-am înțărcat cu blândețe pe Tudor, cum mi-am dat seama că este pregătit și pașii pe care i-am urmat pentru a face din această experiență una blândă și plină de iubire.
O poveste despre iubire și tranziție.
Tudor a fost alăptat timp de doi ani și două săptămâni, iar această legătură specială ne-a oferit atât lui, cât și mie, multe momente de conexiune, confort și apropiere.
Alaptarea inseamna mai mult decat hrană – sunt ore lungi, nesomn, treziri din ora in ora, asociere de somn, siguranta si nu numai. Daca inchid acum ochii a rămas nostalgia puiului de om lipit de mine, cu ochii închiși și mânuțele strânse.
Decizia de a înțărca
Decizia de a începe procesul de înțărcare nu a fost una luată peste noapte. Am simțit că, pe măsură ce Tudor creștea, alăptarea devenea mai mult un obicei de confort decât o nevoie fiziologică.
Totodată, în contextul sarcinii mele actuale, corpul meu îmi transmitea diferite semnale că este momentul să facem această schimbare.
Mi-am dorit mult ca această tranziție să fie una liniștită, fără lacrimi sau tensiuni. Am știut că este important să îi respect ritmul și să îi ofer siguranță. Să stie că deși renunțăm la alăptare, conexiunea noastră rămâne la fel de puternică.
Prima dată am vrut să fac acest pas la 1 an și 9 luni, atunci când am și aflat că sunt însărcinată a doua oară. Nu am putut, pentru că s-a suprapus cu începerea grădiniței – nu era bine să fie prea multe schimbări pentru el.
După două săptămâni de grădiniță a răcit, așa că mi-a fost imposibil să opresc atunci alăptarea, dar am început să îi spun că, încet, mami nu o să mai aibă lapte, că îl iubesc în continuare, că poate sta cu capul pe mine și că bebelușul care crește în burtică o să aibă nevoie de lapte.
Primii pași în procesul de înțărcare
Am început prin a elimina treptat mesele de alăptare care nu erau esențiale: masa de dimineață și mesele de peste zi. Au rămas doar mesele de la somnul de prânz și somnul de seară, plus trezirile din timpul nopții.
Pe timpul zilei, am redus alăptarea înlocuind-o cu activități distractive, gustări sau momente de joacă. Am observat că, cu puțină distragere, Tudor accepta cu ușurință aceste schimbări.
Noaptea, însă, lucrurile au fost mai dificile. Alăptarea era metoda lui preferată de a adormi și de a se liniști. De fiecare dată când îi spuneam că mami nu mai are lapte, începea să plângă și trăgea mereu de bluza mea – asta mă făcea să mă gândesc că încă nu este pregătit.
Apoi, odată cu mersul la grădiniță, am reușit să scot și masa de prânz. Spre surprinderea mea, la grădiniță nu cerea niciodată lapte și adormea destul de ușor.
Provocările întâlnite
Nu a fost un proces complet liniar. Au existat momente în care Tudor cerea sânul cu insistență, mai ales când era obosit, neliniștit sau răcit. În acele momente am cedat de fiecare dată, chiar dacă încercam să îi spun că mami nu mai are lapte, plânsul lui și oboseala mea mă făceau să cedez de fiecare dată.
Apoi a trebuit să mă confrunt cu propriile mele emoții. Înțărcarea nu înseamnă doar o schimbare pentru copil, ci și pentru mamă. Am simțit un amestec de tristețe și eliberare, dar am știut că fac ce este mai bine pentru toți 3 – pentru Tudor, pentru mine și pentru bebelușul care urmează să vină.
Cum am știut că am reușit
Înainte de Crăciun am început să îi spun serios că urmează o perioadă în care mami chiar nu o să mai aibă lapte pentru el, că este băiețel mare, mănâncă mâncare, iar laptele o să rămână pentru surioara lui.
Spre surprinderea mea, a început și el să spună că bebe mănâncă lapte și Tudor mănâncă mâncare – ceea ce a făcut tranziția mult mai ușoară pentru amandoi.
Mă gândeam mereu că se apropie perioada în care o să apară bebe și nu voiam să fie Tudor gelos, știam că atunci nu o să îl mai pot alăpta pe el, plus urma să împlinească 2 ani pe 27 decembrie și simțeam că este suficient. Laptele pentru el nu mai reprezenta hrană, ci doar obișnuință.
Am plecat în vacanță, unde am continuat să îl alăptez la somn, dar îi și spuneam povestea cu bebe care are nevoie de lapte și Tudor care este băiețel mare acum și mănâncă mâncare.
Citisem despre albastru de metil, propolis și alte lucruri cu care te poți da pe sâni pentru a ajuta procesul, așa că am decis să încerc și eu.
Într-o seară, înainte de somn, m-am dat cu propolis și i-am spus că mami nu mai are lapte. S-a uitat puțin la mine, dar din cauza mirosului de alcool nu a mai cerut lapte și a zis că vrea doar să stea cu capul pe mine. Și așa s-a încheiat povestea noastră cu alăptarea – la fel de lin cum fost in acești doi ani.
Tudor a înțeles destul de ușor povestea pe care i-am spus-o și a acceptat-o fără proteste, spre imensa mea mirare și recunoștință.
Concluzie
Am simțit că această etapă s-a încheiat firesc, fără presiuni sau traume. În locul alăptării, am descoperit alte moduri de a ne conecta – prin jocuri, îmbrățișări și simplele momente petrecute împreună.
Înțărcarea este o călătorie unică pentru fiecare mamă și copil. Nu există o formulă universală, dar cred că blândețea, răbdarea și iubirea sunt esențiale. Pentru noi, a fost o tranziție care ne-a întărit legătura și ne-a pregătit pentru noile aventuri ce urmează, mai ales în contextul venirii pe lume a surioarei lui Tudor.
Această etapă nu marchează sfârșitul conexiunii noastre speciale, ci începutul unui nou capitol plin de momente la fel de prețioase.
Sper ca povestea noastră să ajute și alte mămici aflate în aceeași situație, să le ofere încredere că, indiferent de dificultăți, cu blândețe și înțelegere se poate face această tranziție.
Este un pas important pentru amândoi, iar la final, legătura dintre mamă și copil rămâne una la fel de puternică.
