Îmi amintesc perfect prima noapte acasă cu Tudor. Liniștea aceea grea, sentimentul că între mine și lume se așezase o responsabilitate uriașă. A fost începutul unei familii, dar și începutul unei versiuni noi a mea, nesigură și obosită uneori.
Cu Carla, însă, prima noapte a avut alt gust. Nu mai era tăcerea apăsătoare, ci una caldă, în care știam deja pașii, ritmul, respirația maternității.
Atunci am înțeles: maternitatea mea nu s-a repetat, fiecare copil a scris alt capitol în mine.
Fiecare copil schimbă ceva în tine. Cu Tudor am învățat să fiu mamă. Cu Carla am descoperit cine sunt ca mamă. Și între cele două versiuni ale mele se ascunde povestea mea.
Sunt mama lui Tudor și mama Carlei — și totuși două mame diferite. Și e firesc.
Când am devenit mamă pentru prima dată, cu Tudor, am simțit că mi se schimbă viața din temelii. Totul era nou, necunoscut, fragil. Eram o mamă care învăța totul din mers, cu emoții, cu anxietăți, cu telefoane date medicului la cel mai mic semn de neliniște. Eram prezentă 100%, dar într-un mod intens, consumator, poate uneori copleșitor.
Cu Carla, însă, maternitatea a venit într-o versiune cu totul diferită. Nu mai sunt aceeași femeie și nu mai sunt aceeași mamă. Nu pentru că o iubesc diferit, ci pentru că între timp am crescut și eu.
Cu Tudor am fost mama care învață.
Eram atentă la orice: la respirația lui, la somn, la greutate, la fiecare milimetru de dezvoltare. Căutam răspunsuri peste tot și voiam să fac totul „ca la carte”.
Tudor m-a învățat răbdarea, renunțarea la control, nopțile albe, transformarea, identitatea de mamă.
Cu Carla sunt mama care deja știe.
Știu ce contează cu adevărat și ce nu.
Știu când să mă sperii și când să respir adânc și să zic: „E doar o fază.”
Știu că fiecare copil are ritmul lui și că eu nu trebuie să fiu perfectă, ci prezentă.
Cu Carla sunt mai relaxată, mai caldă, mai sigură pe mine. Nu pentru că o iubesc mai puțin, ci pentru că m-am schimbat eu.
E normal să fim mame diferite pentru copiii noștri.
Uneori societatea ne împinge spre vină: că nu mai facem la fel, nu mai avem aceeași energie, nu mai reacționăm identic. Dar adevărul e că fiecare copil ne prinde într-o altă etapă a vieții, cu alte resurse, alte frici și alte puteri.
Fiecare copil scoate la lumină o altă versiune a noastră.
Tudor are partea lui din mine — cea care învață.
Carla are partea ei — cea care știe.
Și amândoi sunt iubiți infinit, chiar dacă mama lor nu mai este aceeași.
Nu sunt aceeași mamă pentru Tudor și pentru Carla.
Sunt o mamă care a învățat, care a greșit, care s-a ridicat, care s-a transformat.
Sunt două versiuni ale aceleiași iubiri.
Și cred că asta este cel mai frumos lucru: că ei nu au primit o mamă perfectă, ci una adevărată, în toate schimbările ei.
