În ziua în care s-a născut Tudor, m-am pierdut pe mine.
DA, am pierdut femeia de până atunci — cu gândurile ei, cu planurile, cu liniștea, cu timpul ei — a rămas undeva, în spatele unui prag nevăzut.
Am pășit dincolo de el fără să știu exact încotro merg, dar cu certitudinea că nu mai este cale de întoarcere.
De atunci, fiecare aniversare a lui e și a mea.
E ziua în care mi s-a schimbat totul, ziua în care am devenit eu, cea de astăzi.
Poate și tu ai simțit la fel.
Poate și tu ai trăit clipa aceea în care lumea s-a oprit și s-a născut alta, mai mică și mai intensă.
Poate și tu te-ai pierdut puțin, ca să te poți regăsi mai întreagă.
Și dacă da — atunci știi.
Știi că nu există transformare mai mare, iubire mai adâncă și început mai sincer decât acela în care devii mamă.
Pentru că fiecare copil aduce pe lume nu doar propria lui poveste, ci și povestea unei femei care se descoperă din nou — prin el.
